Am o relație specială cu tartele și niciodată nu mă satur să le gătesc. Așa că măcar o dată pe săptămână îmi fac loc să pregătesc una. Fie că e o rețetă nouă, fie că repet unele din rețetele preferate în casă. Mă las inspirată de ingredientele de sezon și dau drumul imaginației.
Câteodată îmi place să trișez puțin și să fac lucrurile mai repede în bucătărie. Așa transform de multe ori o idee de tartă clasică într-una rustică, în care nu am nevoie de tavă specială, ci doar de cea de la cuptor. Și tot așa îmi place să lucrez rețeta cu cât mai puține ustensile și vase de spălat.
Rețeta asta este una dintre cele mai rapide și mai ușor de pregătit. Și aluatul, și umplutura le-am făcut în același aparat: mini chopper-ul KitchenAid, pe care îl pun la treabă serios de când a ajuns la mine în casă. Ceea ce îmi scurtează de multe ori munca.
Iar pentru tarta asta m-a ajutat să scap și de unul dintre lucrurile care nu îmi plac în bucătărie: lacrimile de la ceapa tocată.
Tartă rustică umplută cu ricotta și legume
Ingrediente:
Aluat
- 125g făină
- 90g mălai
- 100g unt
- 60ml apă rece
- sare
- piper roz
Umplutură
- 1 ceapă roșie
- 125g ricotta
- 2 ouă
- 50g Gruyère rasă
- 2 crenguțe de cimbru
- sare
- piper
+ legume: felii de ciuperci, bucățele de conopidă fiartă, fâșii de dovlecel
+1 ou bătut pentru uns tarta
Mod de preparare:
Pentru aluat pune în bolul mini chopperului făină, mălaiul, sarea, câteva boabe de piper roz și untul rece tăiat cubulețe. Mixează prin pulsații de câteva ori, până când unul se fărâmițează în făină. Apoi, adaugă treptat, 60ml apă rece. Mixează din nou, până când amestecul se strânge într-un aluat.
Scoate aluatul pe o folie alimentară de plastic, împachetează-l și se pune la rece, în frigider, 15-20 de minute.
Între timp, pregătește umplutura.
Curăță ceapa, taie-o în patru și mărunțește-o tot cu mini chopperul.
Peste ceapă adaugă ricotta, două ouă, brânză gruyere rasă, frunze de cimbru, sare și piper. Din câteva pulsații umplutura e gata omogenizată.
După ce aluatul s-a răcit, întinde-l într-o foaie rotundă și așează-l pe o tavă tapetată cu hârtie de copt. Întinde umplutura în mijlocul aluatului, lăsând 2-3 cm liberi pe margine.
Peste umplutură așează felii de ciuperci, bucățele de conopidă fiartă și fâșii de dovlecel.
Adună marginile aluatului peste umplutură și unge-le cu puțin ou bătut. Pune din nou tava cu tarta la rece, încă 10 minute.
Tarta se coace la 180C, în jur de 25-30 minute, până când se rumenește frumos pe margini.
Mai are nevoie un sfert de oră după ce ai scos-o din cuptor înainte să o tai felii.
Extra tips:
* Dacă nu îți place ricotta, o poți înlocui cu urdă sau brânză proaspătă de vacă.
** Mini Chopper-ul KitchenAid îl poți cumpăra de la Kitchen Shop.
*** Legumele din tartă pot fi schimbate cu orice legume de sezon îți plac. În loc de ceapă roșie poți folosi ceapă verde sau praz. În loc de ciuperci, dovlecel și conopidă, poți folosi broccoli, spanac, ardei gras, morcov, vinete, roșii. În orice combiație îți dorești.
Buna, pare ceva foarte, foarte bun, in timp ce am citit si ma tot uitam la poze ma gandeam la Paine si Vin, e singurul local de care stiu ca serveste asa ceva, poate am sa incerc sa fac si eu, dar cred ca nu am sa reusesc sa fac cum ai facut, tu. Daca doresti si ai timp in caz ca nu pui deja, pune si pe acest site https://www.gatesc.ro/ , chiar iti multumesc ca mi ai dat idee unde sa ies in weekend, iti multumesc frumos pentru reteta impartasita cu noi.
Am scos-o din cuptor acum jumatate de ora si abia asteptam sa o gust. Foarte buna. Multumesc