Am descoperit rubarba acum mai mulți ani în rețetele britanice și americane, fascinată de această plantă roz care dădea o culoare atât de frumoasă deserturilor. A mai trecut un timp până când am găsit primele tije de rubarbă în magazinele de la noi și am testat primele rețete. Aici, pe blog, a ajuns doar una dintre ele, o tartă cu cremă de vanilie și rubarbă poșată într-un sirop dulce.
Mi-am promis însă că dacă ajung la Saschiz, la Sărbătoarea Rabarbărului, care are loc în fiecare an, în prima sâmbătă din mai, să gust cât mai multe dintre prăjiturile pe care localnicii le fac cu rubarbă și să descopăr cum să o pun mai bine în valoare. M-am întors acasă cu un braț de tije rozalii și prima încercare a fost această prăjitură întoarsă cu rubarbă. Am mizat pe gustul ei acrișor cu iz de lămâie și am știut că se va potrivi perfect cu siropul din zahăr care se va forma la suprafața prăjiturii. Am acoperit totul cu un blat moale cu migdale și iaurt, în care am pus pudră de cardamon și ghimbir.
Prăjitura asta cere puțină răbdare ca să îi formezi modelul frumos din bucățele de rubarbă și răbdare să se coacă perfect, pentru că timpul de coacere poate depăși o oră. Lateralele prăjiturii, care par că au stat prea mult la cuptor au prins culoare de la siropul de zahăr caramelizat care s-a îmbibat în blat atunci când am întors prăjitura. 🙂


Prăjitură cu rubarbă și iaurt
Ingrediente (pentru o prăjitură 22cm diametru/ 10-12 porții)
Pentru stratul cu rubarbă
- 400-450g fire rubarbă
- 30g unt topit
- 50g zahăr
- ½ linguriță pastă de vanilie
Pentru blat
- 100g făină de migdale
- 175g făină
- 1 linguriță bicarbonat
- 1 linguriță praf de copt
- ½ linguriță cardamon pudră
- ½ linguriță ghimbir pudră
- 100 g unt
- 100g zahăr
- 50g miere
- coaja rasă de la 1 lămâie
- 2 ouă
- 240g iaurt gras (10% grăsime)
Mod de preparare:
Pregătește mai întâi tava în care vei coace prăjitura. E de preferat să fie o tavă compactă, fără pereți detașabili, ca să nu se scurgă în cuptor siropul format în timpul coacerii. Dacă nu ai așa ceva, atunci poți înveli baza unei tăvi cu pereți detașabili în folie de aluminiu.
Îmbracă tava cu hârtie de copt și pe bază și pe laterale. Lasă-o deoparte.
Pregătește bucățile de rubarbă.
Spală bine tulpinile și taie-le în unghi de 45°, în bucăți de 3-4cm.
Așează-le formând un model pe baza tăvii, astfel încât să acoperi toată suprafața și să nu rămână cât mai puțin spațiu neacoperit.
Presară peste ele cele 50g zahăr tos cât mai uniform, apoi picură peste zahăr untul topit amestecat cu pasta de vanilie. (Dacă nu ai pastă de vanilie poți pune 1 pliculeț de zahăr vanilat Bourbon)


Pregătește amestecul pentru blat
Amestecă într-un bol făina, făina de migdale, praful de copt, bicarbonatul, cardamonul și ghimbirul.
În bolul unui mixer static pune untul moale (lăsat să se înmoaie la temperatura camerei timp de 30 de minute), mierea, zahărul și coaja de lămâie. Mixează cu paleta pentru aluat până când totul se omogenizează și amestecul arată ca o cremă.
Adaugă pe rând ouăle și mixează bine după fiecare în parte până când se încorporează în amestec.
Adaugă ingredientele uscate amestecate mai devreme și încoporează-le și pe ele. La final adaugă iaurtul și mixează bine.
Toarnă încet compoziția peste rubarba aranjată în tavă. Nivelează cu ajutorul unei spatule.
Coace prăjitura în cuptorul preîncălzit la 180C, timp de 60-70 de minute, până când e rumenită la suprafață și o scobitoare înfiptă în ea iese curată.
Scoate prăjitura din cuptor și ai răbdare timp de 15-20 de minute înainte să o scoți din tavă. Pentru a face asta, îndepărtează mai întâi hârtiile de pe lateralul tăvii. Apoi așează o farfurie mare/ platou peste tavă și răstoarnă tava dintr-o singură mișcare.
Lasă prăjitura să se răcească perfect înainte să o feliezi.
Îți las mai jos și un video cu toți pașii rețetei. 🙂