Prima carte de bucate pe care am avut-o vreodată a fost, de fapt, o parte din caietul de rețete al mamei transcris de ea frumos la calculator, printat și îndosariat pentru fată (care era deja la București). Ca să știe și ea să facă niște lucruri simple de pus în farfurie. Din caietul de la mama am făcut ciorba de zarzavat , checul cu cacao, ciocolata de casă și o salată cu paste. L-am uitat o vreme printr-un sertar și acum îl caut febril fiindcă mi se pare aur curat. Apoi am cumpărat Sanda Marin de la un anticar din Grozăvești, doar ca să mă enervez și să învăț să fac salt dintr-o rețetă în alta. Pe doamna asta, pe care o respect fiindcă a scris o carte când nu existau prea multe surse pe piață, o înțeleg prea puțin. 🙁
Apoi a fost era revistelor Good Food. Le citeam din scoarță în scoarță și recunosc că primul quiche pe care l-am făcut în viața mea a fost unul cu praz și Gruyere din revista asta. Am plimbat teancul de revsite dintr-o casă în alta cu fiecare mutare, am adunat unele de la prieteni și cunoscuți și atunci când nu am inspirație foarte mare încă mai scot revista din luna în care mă aflu și mă las dusă spre rețetă de câte un ingredient de acolo.
Apoi au fost anii în care am scris pentru Foodstory și în care mi-au curs prin față și sub taste mii de rețete de pe site-urile de afară, în care am descoperit bucătăriile lumii, în care am citit despre tehnici și ingrediente. De aici a început pasiunea pentru cărțile de rețete scrise bine și vânătoarea continuă pe eBay și Amazon după chilipiruri, după cărți de colecție, cărți de bază și cărți frumoase.
Și mi-am dat seama că deși am la îndemână internetul și un singur click sau cuvânt cheie scot mii de rețete, eu rămân omul cărților. Ador mirosul de tipar și îmi place să răsfoiesc paginile unei cărți. Nu am reușit niciodată să învăț de pe calculator, așa cum nu reușesc acum să îmi fac colecții de idei și rețete online, deși opțiunile sunt multiple. Dar pot să țin minte pagina la care se afla rețeta mea preferata în cărțile pe ce care le am.
De ce cumpăr cărți de rețete când internetul are milioane de rețete de dat gratis? Fiindcă eu cred în nemurirea cărților. Iar pe lângă motivul ăsta ar mai fi câteva, pornind de la faptul că marii cofetari sau bucătari nu își vor pune rețetele la îndemâna oricui, pe internet și cam singurele locuri unde ai acces la niște rețete propuse, testate și garantate de ei sunt cărțile pe care le publică.
Apoi mai e noul trend, acela care face dintr-o carte de bucate mai mult decât o colecție de rețete. Le poți trece fie la categoria “album foto senzațional”, fie la categoria povești frumoase. Cărțile nu mai au doar rețete înșirate cu ingrediente și metodă de preparare și atât. Cărțile de bucate sunt niște incursiuni în culturi și lumi pe care le-aș pune pe noptieră lângă romanele pe care le citesc.
Și poate, mai mult decât atât, eu cred că o carte îți poate da ceea ce internetul nu reușește deocamdată: bucuria de a o da mai departe cu toate semnele că a trecut prin mâna unui om care iubește bucătăria și fericirea de a lăsa moștenire odată cu ea o bucată din lumea de acum generațiilor viitoare.
Exact aşa am făcut cunoştință cu Ottolenghi. Ireal mi s-a întors lumea la 180 de grade.
<3
ai putea sa faci un post cu cartile tale preferate de retete? as vrea sa imi fac in biblioteca un raft numai cu ele, dupa ce anul asta am gatit mai mult ca niciodata, si parca nu prea stiu de unde sa incep.
Miruna, tocmai ce mi-ai dat o idee bună pentru o postare. Pe scurt, pot să îți spun că pentru deserturi îl ador pe Michel Roux, iar două dintre cărțile lui sunt cărți de bază la mine în bucătărie. Iar pentru rețete simple, pentru mâncare, îl urmăresc pe Gordon Ramsay. 🙂