Am câteva deserturi intrate deja în ritualul anual la noi în casă, dar și foarte multe pe care nu reușesc să le mai încerc decât după foarte mulți ani. Fac des înghețată de casă, rulade cu fructe, pâini dulci și plăcinte, dar mai rar repet rețete de tort, de brownie sau de biscuiți. Și uneori ni se face dor, la amândoi, de ele.
Cu brownie-ul ăsta am avut aceeași poveste. Prăjitura a stat “la sertar” mulți ani până când mi-am adus aminte că aș vrea să o mai gust o dată. Rețeta ei era deja aici dar am știut întotdeauna că merita niște fotografii mai bune. Un brownie e mereu ceva spectaculos, iar atunci când îi pui deasupra și bezea, și fructe, succesul vizual e garantat.
Doar că aici e ceva mai mult decât o imagine frumoasă. E o rețetă bună, de brownie dens, în care se simte bine gustul de ciocolată, puțină migdală, iar bezeaua de deasupra e ușoară ca un nor.
Fructele, de data asta, nu sunt un moft. Insist să fie puse din belșug peste brownie. E foarte important gustul fructelor de pădure, unele dulci, altele ușor acrișoare în toată combinația asta, pentru a desăvârși echilibrul prăjiturii. E important însă ca aceasta să fie răcită după ce a fost la cuptor înainte să le adaugi, pentru că altfel căldura va înmuia fructele.
Și încă un secret, dacă rămâne brownie pentru a doua zi și l-ai păstrat la frigider, lasă-l în jur de 20-30 de minute să ajungă la temperatura camerei ca să te poți bucura de el.
Brownie camuflat cu bezea și fructe de pădure
Ingrediente (pentru o tavă cu diametrul de 22cm):
Brownie
- 200g ciocolată neagră, tocată în bucăți
- 150g unt (82% grăsime)
- 2 ouă
- 3 gălbenușuri
- 60g zahăr brun
- 30g făină
- 30g făină de migdale
- 1 linguriță praf de copt
Bezea
- 3 albușuri
- 150g zahăr tos
- 1 lingură cacao
- 1 linguriță oțet de mere
- 2 lingurițe amidon
Decor: căpșuni, zmeură, coacăze roșii, cireșe


Mod de preparare:
Pentru blatul de brownie topește ciocolată neagră și untul tăiat cubulețe într-un vas, la bain-marie. Lasă-le deoparte.
Între timp, mixează 2 ouă, 3 gălbenușuri și zahărul brun, la viteză medie până când își dublează volumul. Toarnă peste acest amestec ciocolata topită cu untul (răcorite) și încorporează totul cu mixerul la viteză mică.
Amestecă într-un bol făina, făina de migdale și praful de copt și pune ingredientele uscate în vasul de la mixer. Încorporează-le folosind o spatulă din silicon.
Nu trebuie să amesteci prea mult. E suficient cât să intre bine toate ingredientele uscate în cele lichide.
Toarnă aluatul de brownie într-o tavă cu pereți detașabili (eu am folosit una cu diamentrul de 22cm) tapetată cu hârtie de copt și pe bază, și pe pereți. Coace baza de brownie în cuptorul preîncălzit la 165C, timp de 20 de minute.
Între timp, pregătește bezeaua. Mixează la viteză mare albușurile cu zahărul tos până când obții o bezea tare și lucioasă. Încorporează în ea, cu o spatulă din silicon, oțetul, amidonul și cacaua.
***Eu am folosit aici o bezea făcută din 3 albușuri, dar recomandarea mea e să crești cantitatea de bezea ca să te bucuri din plin de ea peste brownie. Poți face bezea mai multă din 5 albușuri, 250g zahăr tos, 3 lingurițe amidon, 1 linguriță oțet și 1+½ linguri cacao.
După ce baza de brownie a stat 20 de minute la cuptor…
Scoți tava din cuptor și ridici temperatura la 180C. Între timp, pui deasupra bazei de brownie bezeaua, pe care o întinzi cu o lingură sau spatulă formând valuri ca la o pavlova.
Pune din nou prăjitura la cuptor, timp de 20-25 de minute, până când bezeaua devine crocantă la exterior, dar interiorul ei rămâne moale.
Scoate prăjitura și lasă-o în tavă să se răcorească timp 10-15 minute. Desprinde pereții tăvii și îndepărtează încet hârtia de pe laterale. Apoi lasă prăjitura să se răcească de tot înainte să o muți pe un platou.
Decorează cu fructe de pădure. Eu am folosit căpșuni, zmeură, coacăze roșii și cireșe. Poți pune însă și afine, mure, vișine sau coacăze negre.

