A fost o vreme când am visat banana bread și noaptea. S-a întâmplat după ce timp de două zile, cam acum vreun an, am copt zeci de checuri din astea la foc automat în laborator. Apoi au devenit rutină. De trei ori pe săptămână (minim 6, maxim 12). Am priceput mai greu că asta nu e un soi de pedeapsă, ci o rutină obișnuită , o parte care se repetă dar care are rostul ei acolo în laborator. Iar după un an, bananele (așa cum le alintăm noi) mi se par foarte firești în listele mele zilnice. Au intrat în ritmul meu atât de tare, încât uneori le duc dorul și acasă și îmi mai bat capul să le schimb câte ceva ca să le reinventez.
La banana bread cu cocos am ajuns printr-o provocare: să fac checul ăsta fără zahăr și un pic mai arătos. Am pus zero grame zahăr și zero grame unt, dar am compensat la gust cu aroma de cocos și făina de migdale. Mie mi-a plăcut atât de mult ce a ieșit încât am primit pentru el printre cele mai frumoase fotografii pe care le am eu până acum pe blog.
Chec cu banană și cocos / Banana bread
Ingrediente:
- 80ml ulei de cocos
- 150g miere
- 2 ouă
- 280-300g banane pasate (2 banane mari coapte ar trebui să fie suficiente)
- 1 linguriță extract de vanilie
- 1 linguriță bicarbonat de sodiu
- ½ lingurință praf de copt
- ⅛ linguriță sare
- 90g făină albă
- 75g făină de migdale
- 55g fulgi de cocos
+1 banană pentru decor
Mod de preparare:
Într-un bol mare, bate cu un tel uleiul de cocos, mierea, extractul de vanilie și cele două ouă până când omogenizezi amestecul.
Separat amestecă făina albă, făina de migdale, fulgii de cocos, praful de copt, bicarbonatul și sarea.
Pasează bananele cu furculița/un robot de bucătărie/ blender vertical până când obții un piure. Amestecă piureul de banane în bolul cu uleiul de cocos amestecat cu miere și ouă.
Adaugă peste ingredientele umede ingredientele uscate și încorporează-le complet.
Toarnă amestecul într-o tavă de chec (eu am folosit una 25x11cm) tapetată cu hârtie de copt.
Coace timp de 40-45 minute, la 180C. E gata când o scobitoare înfiptă în mijlocul checului iese umedă, dar curată (fără să aibă pe ea bucăți din aluat).
Reteță inspirată și adaptată de la thebrickkitchen.com
No Comments