Mi-e drag să fac cadouri, iar atunci când am timp le personalizez cu câte ceva copt sau meșterit de mine în bucătărie. Mi se pare că pe lângă orice aș cumpăra, cel care primește darul se va bucura și mai tare dacă va găsi lângă el o surpriză dulce, care să aibă în ea ceva din gusturile care îi plac.
Așa se face că pentru aproape toți prietenii și apropiații am gândit măcar o dată câte un tort special de ziua lor. Dar pe lângă asta, au fost mulți ani când de Sărbători am pus în pachetele de Crăciun: biscuiți, trufe, amestecuri de condimente, dulceață ori ciocolată de casă făcute de mine. Iar pentru anul ăsta, fiindcă deja îmi scriu listele de cadouri, am căutat o rețetă de turtă dulce pe care să o coc și să o împart celor dragi.
E o rețetă foarte simplă și foarte parfumată de la toate mirodeniile pe care le cuprinde. E ușor de făcut și dacă nu ai niciun pic de talent pentru decor, o poți lăsa simplă. O poți pune în borcănele de sticlă, în punguțe colorate, o poți înșira pe panglici sau sfori ca să o transformi în ghirlande. Și cred că cel mai important e să o coci cu bucurie și cu gândul la cei cărora le-o oferi.
Turtă dulce decorată
Ingrediente:
- 85g unt (82% grăsime)
- 80g zahăr brun
- 125g miere
- un praf de sare
- 1 linguriță scorțișoară
- 1 linguriță ghimbir pudră
- ¼ linguriță pudră de anason
- ¼ linguriță nucșoară
- 1 ou
- ½ linguriță praf de copt
- ¼ linguriță bicarbonat
- 210g făină
Pentru decor:
- 1 albuș
- 1 linguriță zeamă de lămâie
- 200-250g zahăr pudră (cernut)
- coloranți alimentari gel (roșu și verde)
Mod de preparare:
Topește untul și apoi încorporează în el zahărul, mierea, un praf de sare și mirodeniile.
Transferă totul în bolul unui mixer și lasă amestecul să se răcorească. Încorporează apoi oul.
La final, mixează în acest amestec făina în care ai adăugat praful de copt și bicarbonatul. Vei obține un aluat destul de moale și lipicios.
Împarte aluatul în două, învelește fiecare bucată în folie alimentară de plastic, aplatizează și pune la rece timp de câteva ore sau, cel mai bine, peste noapte.
Dacă aluatul nu e suficient de rece, nu vei putea întinde și tăia formele de turtă dulce.
După ce aluatul s-a răcit bine, scoate pe rând câte o bucată pe blatul tapetat cu făină. Întinde-l într-o foaie groasă de 5-6mm, având grijă să presari din când în când făină pe masă și pe sucitor, astfel încât aluatul să nu se lipească.
Taie-l folosind cuttere pentru biscuiți în formele pe care ți le dorești. Așează bucățile de turtă dulce pe o tavă tapetată cu hârtie de copt.
Coace la 180C timp de 8 minute. Turta dulce trebuie să fie rumenă, dar nu prea uscată. Lasă-o să se răcorească pe tavă și abia apoi mută bucățile pe un platou.
***
După ce s-au răcit complet te ocupi de decor. Amestecă într-un bol albușul cu zeama de lămâie. Apoi adaugă treptat zahărul pudră cernut, până când obții consistența potrivită, asemănătoare cu o pastă. Glazura asta trebuie să fie suficient de densă cât să stea pe turta dulce, dar și suficient de lichidă cât să o poți turna cu un poș de patiserie cu un dui foarte subțire sau cu un cornet făcut din hârtie de copt. Cantitatea de zahăr variază în funcție de cât de mare e albușul de ou folosit.
Poți împărți glazura în mai multe boluri și o poți colora diferit cu coloranți alimentari gel.
Lasă biscuiții decorați să se usuce la temperatura camerei cel puțin o oră.
Vezi cum se face turta dulce pas cu pas și în rețeta video.
Buna Alina!
Crezi ca as putea înlocui ghimbirul pudră cu ghimbir crud? Ar fi prea aromat? Multumesc si abia astept sa fac reteta!
Sigur ca poti folosi si ghimbir crud. este, ce-i drept, mai aromat, dar depinde foarte tare de relatia ta cu ghimbirul. Daca iti place foarte tare, atunci poti incerca si cu ghimbir crud. 🙂
Buna Alina!
Te rog, imi poti spune cam cate bucati de turta dulce imi ies daca respect cantitatea ingredientelor din reteta ta? Te rog. 🙂
Depinde foarte tare de formele de taiat pe care le folosesti. Cu niste cookie cutters medii iti ies intre 30 si 40 de bucati. In gramaj inseamna cam jumatate de kg de turta dulce.
Acum am inteles. 🙂 Iti multumesc tare mult!
Desi e ora 22… eu acum ma apuc de aluat.
Alina, crezi ca as putea inlocui untul cu untura?
Recunosc că nu am încercat asta până acum. Dar cred că i-ar schimba gustul și nu știu dacă untura topită s-ar întări în același fel ca untul atunci când o pui la frigider.
Cum anume facem conurile acelea pentru decor? Ai niște indicații pentru ele? Multumesc
Eu nu am prins în filmare cum se fac, dar îți las aici un link de pe youtube, din care m-am inspirat: https://www.youtube.com/watch?v=Km1WSDN1m28
Am făcut turta dulce după rețeta ta . Pe cele mai arătoase le voi face cadou. Acum avem o dilema . Ai o rețeta de bomboane mai bețive ? Adică visine trase in ciocolata, dar fără biscuiți sau cocos sau mai știu eu ce ? Am muuulte visine, din vișinata și parca nu îmi vine sa le arunc
Ce mă bucur că ai încercat rețeta de turtă dulce! 🙂 Cât despre bomboanele bețive, singura rețetă pe care o am pe blog e cea de prăjiturele care arată ca niște bomboane, dar care au și biscuiți în compoziție. 🙁 Îți las aici link-ul: https://ciocolatasivanilie.ro/prajiturele-cu-visine-visinata/
Multumesc mult..chestia e de diabet unde nu merge biscuitele, dar ciocolata neagră da. Cu măsura😊 O sa încerc rețeta ta, măcar sa îmi fericesc soțul . Merci și sărbători calde vouă și patrupezilor voștri geniali
De departe cea mai buna rețetă de turta dulce. Exact gustul pe care îl căutam și mi-l doream. Mulțumesc.
E al treilea an la rând când fac. Mereu x3 cantitățile ca să pot să dăruiesc tuturor prietenilor.
Aș fi vrut să atașez și poza, dar nu știu cum 😁.
Mulțumesc. Mă bucur tare mult că ți-a plăcut. Și la noi în casă se face rețeta asta de câtiva ani buni și tot în cantități “industriale”, ca să o facem cadou prietenilor. 🙂
E al doilea an in care mi se cere explicit sa le fac 🙂 foarte populare🥰
Mă bucur mult că sunt așa apreciate.❤️🤗
Cum iese această turtă dulce crocantă sau moale și pufoasă?
Are consistența unui biscuite mai moale. 🙂