Despre tortul ăsta ar fi multe de zis. În primul rând, l-am copt fiindcă era al naibii de frig în ziua aia și eu aveam o nevoie acută să pornesc cuptorul, cu orice motiv. În al doilea rând, e primul din care eu n-am gustat în varianta finală pentru că l-am făcut cadou pe tot, cu tot cu feliile tăiate pentru poză. (Îl știu doar pe bucăți gustând din balt și cremă în timp ce îl montam, iar gusturile nu m-au dezamăgit nicium.) Dar, cel mai important lucru de zis, e că atât de bine arată un tort cu PĂSTÂRNAC. Da, leguma aia banală pe care o pui, de obicei, la ciorbă e ascunsă în blaturile prăjiturii.
De dragul rețetei și pentru că n-am vrut să sperii pe nimeni cu titlul i-am spus tort cu afine, dar elementul surpriză din prăjitura asta e fix păstârnacul. Fiindcă nu m-am lăsat până când nu l-am pus într-un blat. Am pornit de la ideea că îmi place păstârnacul copt și piurelul de păstârnac și cred că această rădăcină nebăgată în seamă merită mai mult în bucătărie decât să zacă într-o zeamă.
Păstrârnacul e dulceag, așa că nu poate fi rău într-un blat de tort, mi-am zis. Și nu mi-a părut rău fiindcă nu m-a dezamăgit. Dimpotrivă. Aroma lui a rămas subtilă, dar a dat fermitate blatului, iar faptul că e dulce m-a ajutat să nu exagerez la infinit cu zahărul.
Tort cu afine și cremă cu unt și brânză (cheese buttercream)
Ingrediente pentru un tort de 18-20cm ( 8-10 porții)
Blat:
- 220g făină +1 lingură ( pentru afine)
- 1+¼ linguriță praf de copt
- ½ linguriță bicarbonat
- ½ linguriță scorțișoară
- 150 unt
- 125g zahăr brun
- 20g miere
- 3 ouă
- 100g păstârnac ras
- 100g afine proaspete
Cremă:
- 100g unt
- 250g zahăr pudră
- 200g cremă de brânză
- coaja rasă de la 1 lămâie
Mod de preparare:
Topește untul pe foc mediu și lasă-l deoparte.
Amestecă făina cu praful de copt, bicarbonatul și scorțișoara și pune-le deoparte.
Rade păstârnacul fin, fără să folosești partea lemnoasă din mijlocul rădăcinii.
Într-un bol încăpător bate cu un mixer ouăle cu zahărul brun până când capătă volum și o parte din zahăr s-a dizolvat. Adaugă mierea și untul topit și continuă să mixezi până când acestea sunt încorporate. Adaugă păstârnacul ras și afinele tăvălite printr-o lingură de făină. La final adaugă ingredientele uscate ( făina pregătită mai devreme în bol) și încorporează-le.
Pune amestecul într-o tavă de 18-20cm diametru ( cu pereți detașabili) tapetată cu hârtie de copt.
Coace timp de 40-45 minute la 180C sau până când o scobitoare înfiptă în blat iese curată. Scoate blatul și lasă-l să se răcească timp de 10 minute în tavă și apoi complet pe un grătar.
Între timp, pregătește crema.
Bate cu un mixer untul moale (lăsat să se înmoaie la temperatura camerei) cu zahărul pudră și coaja de lămâie până când devine ca o spumă. Adaugă treptat crema de brânză rece și încorporează-o pe toată.
Asamblare:
Taie capacul blatului ca să îl nivelezi. Apoi, taie blatul în trei felii pe orizontală. Așează prima felie pe un platou/ farfurie (Eu am început cu cea de sus și am păstrat partea de jos a blatului pentru ultimul start ca să am o suprafață netedă a tortului pentru decor.)
Întinde peste ea un sfert din cremă, continuă cu o nouă felie de blat, altă parte de cremă și tot așa până când ajungi la ultimul blat. Întinde restul de cremă la suprafața lui și pe laterale încercând să nivelezi cât mai bine cu o spatulă metalică, fără să acoperi în întregime straturile de blat. Tortul poate fi naked sau semi-naked și e la fel de frumos.
Decorează cu afine proaspete sau cu afine liofilizate zdrobite.
Pune la rece cel puțin o oră înainte să tai tortul.
Hmmm, suna tare interesant. Am mancat o prajitura cu pastarnac si para si am ramas impresionata de combinatie. O sa salvez reteta si o sa-l pregatesc cu proxima ocazie.
Merci! O zi faina! 🙂
Ma bucur ca iti place cum suna reteta. 🙂
L-am facut ieri! Nu l-am decorat asa frumos, dar e foarte bun 🙂 Abia astept sa mai incerc si alte retete de aici. https://instagram.fotp3-2.fna.fbcdn.net/vp/c05741c858a68362cfe5a222056a5599/5B06C2D2/t51.2885-15/e35/27892409_425834924537289_1349059578544783360_n.jpg
Arată foarte bine. Mă bucur că ți-a plăcut rețeta. 🙂