Nu mi-am imaginat că rulourile suedeze cu cardamon pot fi atât de bune. Deși am asociat mereu dulciurile suedeze cu mirodenii puternice, prăjiturelele astea au depășit gustul la care mă gândeam. Pune-le fierbinți lângă o cană de ceai și vei înțelege ce spun.
Îmi imaginez Suedia un tărâm culinar care miroase a păduri de pin, pește, fructe de pădure și scorțișoară. Și o țară cu multe zile reci în care ai nevoie de gusturi care să te aprindă puțin pe interior. Iar kardemummabullar, așa cum se numesc rulourile astea în țara lor, sunt exact doza de condiment de care ai nevoie ca să te încălzești.
Nu sunt chiar rulouri, ci mai degrabă niște fâșii împletite de aluat umplut cu unt, zahăr brun și mult cardamon. Iar secretul lor e să le mănânci calde, unse cu siropul vanilat.
Cum am ajuns la ele într-o perioadă în care e încă foarte cald? Am primit provocarea lor de la Umami Brunch pentru brunch-ul suedez cu care ei au încheiat vara. Și pentru că ne-au plăcut tuturor atât de mult am gătit rețeta asta de cinci ori până acum. Însă simt că iarna asta o voi repeta la infinit.
Rulouri suedeze cu cardamon
Ingrediente (pentru 16-20 buc):
Aluat
- 250ml lapte
- 7g (1 pliculeț) drojdie uscată
- 65g zahăr brun
- 400g făină
- 1 linguriță semințe de cardamon
- sare
- 75 g unt moale, la temperatura camerei
Umplutură
- 65g unt moale, la temperatura camerei
- 65g zahăr brun
- 1 linguriță semințe de cardamon
Sirop
- 60ml apă
- 50g zahăr brun
- ½ linguriță pastă de vanilie
- 1 linguriță păstăi cardamon întregi
*** E foarte important să ai păstăi de cardamon și nu pudră deja măcinată. Semințele ascunse în păstăi, zdrobite într-un mojar până când se fac pudră, sunt de două ori mai parfumate decât cardamonul pudră din plic.
Mod de preparare:
Pentru aluat
Încălzește laptele la o temperatură de maxim 40C. Adaugă în el 1 linguriță din cele 65g zahăr brun și drojdia. Amestecă și lasă deoparte timp de 5 minute.
În bolul unui mixer static amestecă făina, restul de zahăr brun, un praf de sare și semințele de cardamon zdrobite bine înainte într-un mojar.
După ce drojdia s-a activat. Toarnă amestecul cu lapte peste făina din bol.
Începe să frămânți cu cârligul pentru aluat la viteză mică. Când laptele a încorporat aproape jumătate din făină începe să adaugi bucățele din untul moale.
După ce ai încorporat tot untul și făina și s-a format aluatul, poți schimba viteza de la mică la medie și lasă mixerul să frământe 5 minute.
Trebuie să obții un aluat neted și nelipicios, care s-a desprins complet de pe pereții vasului de mixer.
Scoate aluatul și modelează-l într-o bilă. Așează-l într-un bol uns cu ulei, cu partea netedă în sus și acoperă bolul cu un prosop de bucătărie.
Lasă să dospească 1h, la temperatura camerei.
Când aluatul a dospit, pregătește umplutura.
Freacă untul, cu zahărul brun și semințele de cardamon zdrobite înainte într-un mojar până când obții un amestec cremos și fin. Lasă deoparte.
Scoate aluatul dospit din bol și așează-l pe un blat tapetat cu puțină făină. Uleiul care a rămas pe el din bol îl va ajuta să nu se prindă nici de blat, nici de sucitor.
Întinde aluatul într-un dreptunghi cât mai mare, de preferat 50x40cm.
Întinde pe suprafața lui amestecul cu unt, zahăr și cardamon pentru umplutură, fără să apeși foarte tare pentru a nu rupe aluatul. Te poți ajuta de o spatulă din silicon, o spatulă metalică unghiulară sau dosul unei linguri.
După ce ai întins umplutura, împachetează aluatul în trei, pe lungime. Aduci treimea din stânga peste partea din mijloc, apoi partea din dreapta peste ele. Obții un nou dreptunghi.
Întinde din nou aluatul cu sucitorul, fără să apeși foarte tare, până când obții un dreptunghi de aprox 30x40cm.
Pe lungime de 40 cm marchează din 2 în 2 cm cu vârful unui cuțit. Apoi taie fâșii lungi din el. Vei obține între 16 și 20 de fâșii 30x2cm.
Acum începe partea cea mai interesantă, modelarea rulourilor. Mi-a trebuit ceva timp până când am reușit să găsesc forma perfectă. Dar nu trebuie să te impacientezi dacă nu ies toți la fel sau nu reușești să îi împletești la fel ca mine.
Fiecare fâșie am pus-o pe mâna dreaptă și am rulat-o de două ori peste trei degete (inelar, mijlociu și arătător) la a treia rulare am prins și degetul mare sub fâșie. Apoi am tras unul din capete prin mijloc, iar pe celălalt l-am adus dedesubt.
Așează rulourile pe o tavă de cuptor tapetată cu hârtie de copt, la distanță de câțiva centimetri unul de celălalt. Nu vor intra toți într-o tavă. Cei care rămân îi poți lăsa pe blatul de lucru presărat cu puțină făină.
Lasă-le să dospească 30 de minute și între timp încălzește cuptorul la 210C.
După dospire coace rulourile timp de 10-11 minute până când se rumenesc frumos la suprafață.
Între timp, pregătește siropul. Amestecă într-o crăticioară apa, zahărul brun, pasta de vanilie și păstăile de cardamon. Pune pe foc mic și lasă să fiarbă până când zahărul se dizolvă.
După ce ai scos rulourile din cuptor, cât sunt încă fierbinți, unge-le cu siropul cald.
Cea mai bună variantă a lor este caldă, dar le poți păstra și pentru a doua zi, neunse cu sirop și le reîncălzești. 🙂
Rețetă inspirată de pe www.fixfeastflair.com