Profiterol umplut cu cremă de vanilie și decorat cu multă ciocolată.
Am puține amintiri cu profiterolul clasic din cofetăriile copilăriei, pentru că nu l-aș fi ales pe el niciodată dintre zecile de prăjituri, fursecuri și fondante din vitrine când eram copil. Și nici în bucătăria mamei sau a bunicilor nu avea un loc special desertul ăsta. Abia mai târziu, când am descoperit patiseria franțuzească și rețetele ei speciale am știu ce desert foarte simplu, dar extrem de fin poate fi un profiterol. Indiferent că e umplut cu crema de vanilie sau doar frișcă simplă – creme chantilly cum i-ar spune francezii- stropit din belșug cu ciocolată sau pus lângă o înghețată cremoasă, profiterolul are ceva sărbătoresc în el.
Profiterol
Ingrediente (pentru 30 bucăți):
Aluat de choux
- 65ml apă
- 65ml lapte (3,5% grăsime)
- 50g unt (82% grăsime)
- ½ linguriță zahăr
- un praf de sare
- 75g făină (de preferat cu 12-13% proteină, am explicat AICI de ce)
- 100g ou (aprox.2 ouă)
- 1 ou bătut cu o lingură de apă pentru uns gogoșile de choux
Cremă de vanilie
- 3 gălbenușuri
- 75g zahăr
- 30g amidon
- 375m lapte (3,5% grăsime)
- 1 păstaie de vanilie
- 75g unt (82% grăsime)
Pentru decor
- 100g ciocolată amăruie sau neagră (între 55 și 70% cacao)
- 2 lingurițe unt de cocos
- pastă de fistic (opțional)
- decorațiuni din zahăr (opțional)


Mod de preparare:
Pregătește înainte crema de vanilie, va avea timp să se răcească pentru a umple cu ea choux-urile.
Pentru crema de vanilie, freacă gălbenușurile cu zahărul și amidonul într-un bol.
Pune la încălzit laptele cu miezul răzuit de la păstaia de vanilie. Când e aproape să dea în clocot, toarnă laptele peste gălbenușurile frecate în bol. Amestecă bine și pune totul înapoi în oală, pe foc mediu.
Amestecând continuu lasă să fiarbă până când crema se îngroașă.
Ia crema de pe foc, toarnă-o într-un vas de sticlă și adaugă în ea untul tăiat cubulețe. Amestecă bine până când untul se topește și se încorporează în crema fierbinte. Acoperă cu folie alimentară de plastic la peliculă, ca să nu formeze crustă. Lasă crema să se răcească complet. După ce se răcorește o poți pune la frigider ca să grăbești răcirea ei.
Pregătește aluatul pentru choux.
Bate ouăle întregi cu o furculiță până se omogenizează, cântărește cantitatea de care ai nevoie (100g) și lasă deoparte.
Cântărește făina și lasă-o deoparte.
Pune într-o crăticioară laptele, apa, sarea, zahărul și untul tăiat cubulețe. Pune pe foc mediu până când untul se topește și lichidul ajunge la punctul de fierbere.
Ia de pe foc și adaugă toată făina deodată. Amestecă imediat cu o lingură de lemn până când obții o pastă lipicioasă.
Pune crăticioara din nou pe foc, de data aceasta pe foc mic. Amestecând continuu cu lingura de lemn, lasă pasta pe foc 1-2 minute, până când pe baza crăticioarei vei observa că se formează o peliculă de aluat.
Scoate aluatul din crăticioară în bolul unui mixer și lasă-l să se răcorească în jur de 10 minute. După ce pasta s-a răcit începe să mixezi cu paleta pentru aluat la viteză mică și adaugă treptat oul bătut. Lasă să se încorporeze bine de fiecare dată, înainte să îl adaugi următoarea tranșă de ou.
Aluatul de choux obținut se acoperă cu folie, la peliculă, și se pune la rece câteva ore. Acest pas ajută relaxarea glutenului din aluat și previne crăparea choux-urilor în timpul coacerii.
Cum coci gogoșelele de choux
După orele la rece scoate aluatul din frigider și pune-l într-un poș de patiserie cu dui rotund 15mm.
Pregătește tava pentru copt. Taie o hârtie de copt potrivită și desenează pe spatele ei cercuri de 3cm diametru, la distanță de câțiva centimetri unul de altul. Te va ajuta un cutter/ decupator de biscuiți rotund sau un dui.
Întoarce hârtia astfel încât conturul creionului să fie spre tavă. Poșează acum grămăjoare de aluat care să nu depășească diametrul trasat.
Unge suprafața lor cu ou bătut.
Coace choux-urile în cuptorul preîncălzit la 180C, cu ventilație, timp de 28-30 de minute. Trebuie să fie perfect rumene pe partea dinspre baza tăvii. Nu deschide ușa cuptorului în timpul coacerii, altfel choux-urile se vor dezumfla.
Scoate choux-urile din cuptor și lasă-le să se răcorească.
Înțeapă baza lor cu un cuțit cu vârf ascuțit.
Pune crema de vanilie rece într-un poș cu dui subțire și umple fiecare choux.
Așează choux-urile umplute pe o tavă și pune la rece până când pregătești decorul.


Pentru decor, pune ciocolata și untul de cocos într-un bol de metal sau sticlă. Așează-l pe o crăticioară potrivită în care ai pus apă astfel încât să nu atingă baza bolului. Pune crăticioara pe foc mediu și amestecând din când în când, topește la bain-marie ciocolata și untul de cocos.
După ce s-au topit și omogenizat lasă amestecul să se răcorească 2-3 minute. Apoi, înmoaie fiecare choux umplut în ciocolată și așează-l pe un platou, farfurie.
Poți face din choux-urile decorate astfel un turnuleț din care fiecare să își ia câte dorește sau le poți împărți individual pe farfurii la momentul desertului. Picură deasupra lor firicele din pastă de fistic și presară decorațiuni din zahăr. Sau poți orna clasic cu frișcă bătută și o cupă de înghețată.
Îți las aici și un video cu felul în care l-am decorat. 🙂

