Acum 5 ani maximul de desert pe care credeam că pot să îl fac era pandișpanul cu vișine (nimic rău în el & I still like it). Acum 5 ani dețineam un mixer, o singură tavă, o singură carte de bucate (evident că era Sanda Marin cumpărată de la anticarii de la Universitate), foloseam o sticlă de vin în loc de sucitor, măsuram zahărul și făina cu o cană gradată din plastic și aveam aparat foto șmecher din care nu pricepeam nimic și făceam poze cu bliț tot timpul (nici acum nu pricep mare lucru, dar măcar am învățat să închid blițul). Mă credeam super bucătăreasă mai ales când cumpăram prăjituri cu premix și le asamblam frumos urmând rețeta de pe cutie.
Nu mai știu nici de ce și nici când s-a produs exact schimbarea. Care a fost declicul care m-a convins să investesc mai mult în bucătărie. S-ar putea să fi fost când am spart sticla aia de vin și am cumpărat în sfârșit un sucitor. Cofetăreala a intrat mult mai târziu în schemă, când deja trecusem de la ouă ochiuri la Quiche Lorraine și aveam deja un număr considerabil de tăvi, plus cântar de bucătărie.
De la bilanțul ăsta cincinal mi-am adus aminte de o prăjitură la cutie pe care o făceam cu mândrie vara, din care am păstart piersicile și am regândit-o frumos cu blat, bezea și multă frișcă.
Am uitat o jumătate de oră pe blatul din bucătărie un pachet cu unt, cât să se îmnoaie bine și să iau din el 110g. Le-am pus cu 90g zahăr și 1 liguriță extract de vanilie în mixer și le-am frecat bine până când au arătat ca o cremă. Am adăugat 2 ouă ( pe rând) și le-am mixat bine și pe ele. În amestecul care arăta un pic dubios am încorporat 110g făină și 1 linguriță praf de copt. Blatul ăsta a mers într-o tavă de 18cm (tapetată pe fund cu hârtie de copt) cam 20 de minute, la 180C. E gata de scos când trece de testul ăla cu scobitoarea înfiptă în el, care iese curată.
L-am lăsat să se odihnească și să se răcească bine de tot. (dacă îți iese bombat tare, taie-i cu capac ca să îl nivelezi).
Între timp am bătut o bezea din 2 albușuri și 100g zahăr, iar la final i-am adaugat ½ linguriță amidon și ½ linguriță zeamă de lămâie. Am întins-o în tavă, pe o hârtie de copt, pe un diametru de vreo 15cm și am pus-o la cuptor 1 oră și jumătate, la 90C. E gata când e uscată al suprafață și sună a gol dacă bați în ea. Scoate-o și lasă-o cel puțin 30 de minute să se răcească.
Când baltul și bezeaua sunt numai bune de folosit, e momentul să bați frișca – 200ml. Să feliezi două piersici zemoase (curățate de coajă), pe care să le stropești cu puțin zahăr pudră și niște lichior de portocale dacă ai.
Am pornit cu blatul, am pus peste el frișca, feliile de piersică și apoi bezeaua.
Tip! Prăjitura asta e bună în maxim 1 zi după ce ai făcut-o. Altfel bezeaua se înmoaie de la frișcă și piersici. In case you wonder: ies cam 6 porții sănătoase sau 8 porții decente.
Inspirație: Naked Cakes
