Mi-am pus mintea la contribuție cum să combin cât mai bine niște elemente pe care eu le iubesc tare mult în tarte: lămâie și bezea. Și mi-am propus să încep anul cu prăjituri mai simple și mai pentru răsfăț de duminică, așa cum sunt prăjiturile în tavă, pe care mi le amintesc de la mama. O tavă de prăjitură cu lămâie, tăiată în pătrățele, așezate pe un platou frumos de unde să furi câte o bucățică din când în când.
Cu planul în minte am preluat o idee bună de blat moale și umed de pe un site american, care să reziste bine pentru mai multe zile. I-am pus pistrui din semințe de mac și l-am aromat cu multă coajă de lămâie. Iar deasupra am adăugat ingredientele preferate din tartă: crema cu lămâie și un strat de bezea.
Prăjitura asta nu e prea dulce și nici greu de făcut. Trebuie doar răbdare de câteva ore să răcești bine blatul și crema cu lămâie ca să o poți decora cu moațele de bezea.
Prăjitură cu lămâie, mac și bezea
Ingrediente pentru o prăjitură 20x20cm
Blat
- 250g făină
- 250g zahăr
- 1 linguriță praf de cop
- ¼ linguriță bicarbonat
- un praf de sare
- 2 linguri semințe mac
- 2 ouă
- 60g smântână grasă (12% grăsime)
- coaja de la 3 lămâi
- 1 plic zahăr vanilat Bourbon
- 200g unt
- 180ml apă
Cremă cu lămâie
- 4 gălbenușuri
- 125g zahăr
- coaja de la 1 lămâie
- 80ml suc de lămâie
- 80g unt
- 5g gelatină
Bezea italiană
- 1 albuș
- 60g zahăr
Mod de preparare:
Așa cum am promis, prăjitura nu e deloc greu de făcut. Amestecă într-un bol larg făina, zahărul, praful de copt, bicarbonatul, un praf de sare, zahărul vanilat Bourbon și semințele de mac.
Într-un alt bol bate cu un tel ouăle cu smântâna și coaja de lămâie.
Pune untul cu apa împreună pe foc până când amestecul începe să fiarbă. Toarnă lichidul peste ingredientele uscate amestecate în primul bol și încorporează-le.
Peste ele toarnă ouăle bătute cu smântână și coaja de lămâie și amestecă bine.
Aluatul se pune într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și se coace la 190C timp de 30-35 de minute sau până când o scobitoare înfiptă în prăjitură iese curată.
**Eu am folosit o tavă pătrată 20x20cm. Dar poți folosi și o tavă rotundă de 20-22cm sau una dreptunghiulară de 20x18cm.
***Smântâna folosită pentru blat nu e smântână lichidă, ci smântâna grasă, pe care o poți mânca și cu lingura din borcănel. Dacă nu ai smântână, o poți înlocui cu un iaurt grecesc cu 10% grăsime.
Prăjitura soasă din cuptor se lasă să se răcească în tavă. După ce s-a răcit se scoate, fără să se îndepărteze hârtia și se nivelează la suprafață. În timpul coacerii se poate să formeze un vârf mai înalt, iar ție îți trebuie o suprafață dreaptă peste care să torni crema.
Pentru crema cu lămâie, amestecă într-o oală gălbenușurile, zahărul, sucul de lămâie și coaja de lămâie. Pune-le pe foc mediu și, în timp ce amesteci continuu, aștepți până când zahărul se dizolvă complet, iar amestecul se îngroașă ca un sos.
Între timp, hidratează gelatina în apă rece timp de 5 minute.
În lichidul fierbinte dizolvă gelatina hidratată și stoarsă.
Apoi, strecoară totul printr-o sită deasă ca să scapi de coaja de lămâie și de mici fire de ou coagulat. Adaugă untul tăiat cubulețe și încorporează-l amestecând cu o spatulă. Lasă crema să se răcorească bine înainte să o torni peste prăjitură.
Pentru bezeaua italiană e nevoie să bați albușul spumă și peste el să torni un sirop de zahăr fierbinte. Găsești tot procesul descris AICI .
***Am ales bezeaua italiană pentru că procesează termic albușul de ou și astfel nu mai e nevoie de gătirea lui suplimentară.
ASAMBLARE:
Lasă prăjitura nivelată în tavă, cu hârtia de copt pe margini, și toarnă peste ea crema de lămâie răcorită. Întinde ca să acoperi toată suprafața prăjiturii. Pune la rece timp de 1-2 ore.
Abia apoi poți bate bezeaua italiană pe care o poșezi ca pe niște bezele mici, ca decor. Cu o torță de bucătărie rumenește bezelele la suprafață.
**Dacă nu ai poș de patiserie, poți întinde bezeaua pe toată suprafața cu o lingură.
***Dacă nu ai torță, poți lăsa bezeaua așa, simplă. Albușul de ou e deja tratat termic prin siropul de zahăr fierbinte. Poți încerca să o rumenești ușor la cuptor, la 180C, timp de 5 minute, dacă cuptorul tău are funcție grill și poate încălzi doar de deasupra.
Pentru alte deserturi cu lămâie care îmi plac dă click pe numele lor:
Super buna reteta, nota 10 😉
Mulțumesc. Mă bucur că ți-a plăcut. 🙂
Iar la aceasta cantitate de bezea cat sirop ne trebuie? Ca in reteta explicativa e o cantit mai mare de albus, zahar…
Siropul se face din zahărul scris în rețetă: 60g. Se pun 60g zahăr cu apă cât să îl acopere 1mm într-o crăticioară. Se pun pe foc mediu până când zahărul se dizolvă și amestecul se transformă într-un sirop care trebuie să ajungă la aprximativ 118C. Siropul fierbinte se toarnă în fir subțire peste albușul bătut spumă, fără să oprești mixerul. Mixezi până când se formează o bezea tare și lucioasă. Asta e bezeaua italiană. 🙂