Ce faci când primești de la oameni darnici, care stau gard în gard cu tine, o lădiță cu mere mici, dar foarte parfumate? În primul rând te așezi pe trepte și faci ședință în casă despre ce să faceți cu ele. Împarți cu drag și cu patrupedul care tot dă din coadă pe lângă ladă. Și după decizi că partea ta o faci plăcintă de început de toamnă.
Recunosc că îmi fusese dor să întind aluat. Mi se mai întâmplă să simt că îmi cer palmele să iau sucitorul și să le muncesc puțin. Și nu m-am încurcat cu o foaie, două. Am pus toată artileria grea pe ele și am făcut foi de plăcintă. Acele foi pe care le întinzi dintr-un boț mic de aluat până când ajung să ocupe toată masa din bucătărie.
Sunt leneșă, de obicei, la capitolul ăsta și prefer să cumpăr foi de plăcintă sau aluat de foietaj ca să fac un ștrudel cu mere rapid. Ori fac rețeta americană de apple pie atunci când mi-e poftă de plăcintă.
Dar cred că bunicile mele ar fi fost mândre să mă vadă muncind aluatul ăsta de foi. De la una dintre ele am moștenit sucitorul lung și subțire și vechea ei planșetă pe care întindea foi fine, chit că acum nu o mai pot folosi de bătrână ce e. De la cealaltă bunică am luat amintirea plăcintelor cu mere din duminicile de toamnă și foaia asta simplă făcută cu făină, apă, ulei și ou.
Plăcintă cu mere
Ingrediente pentru 3 rulouri
Pentru foi
- 500g făină
- 150ml apă
- 50ml ulei de floarea soarelui
- 1 ou
- un praf de sare
Pentru umplutură
- 1 kg mere rase
- 250g zahăr
- 1 pliculeț de zahăr vanilat Bourbon
- 1 linguriță scorțișoară
- ¼ linguriță nucșoară
- 50g stafide
+1 ou pentru uns și ulei de floarea soarelui
Mod de preparare:
Începe cu umplutura, ca să aibă timp să se răcească și să o poți pune între foile de plăcintă.
Pune merele rase într-o oală încăpătoare cu zahărul, mirodeniile și stafidele. Pune oala pe foc mediu și amestecând din când în când ai răbdare ca merele să se înmoaie și să se evapore din lichidul strâns. Durează în jur de 15 minute toată treaba. Merele nu trebuie să fie complet gătite pentru că se vor coace și în cuptor.
Lasă oala deoparte să se răcească umplutura complet.
Pentru foile de plăcintă amestecă apa, uleiul, oul și un praf de sare folosind un tel.
Pune amestecul în bolul unui mixer static, cu cârligul pentru aluat. Adaugă ⅔ din făină și începe să mixezi la viteză mică până când aluatul începe să se încorporeze. Adaugă și restul de făină și mixează până când se formează un aluat dens, destul de tare și elastic.
Scoate-l din bol, învelește-l într-o folie alimentară de plastic și pune-l la rece timp de 30 minute.
Împarte aluatul în 6 părți egale și întinde din fiecare câte o foaie cât mai subțire cu putință, pe baltul tapetat cu făină. Ale mele au ajuns până la dimensiunea de aproximativ 30×40 cm.
*Nu e treabă ușoară. Dimpotrivă. Aluatul e elastic și se lasă greu întins. Vei simți că îți ard puțin palmele la final, dar merită.
**Pe măsură ce întinzi foile, așează-le una peste alta, cu hârtie de copt între ele. Altfel, riscă să se lipească până când le vei termina pe toate.
Odată întinse foile poți începe să le umpli. Îți vor ajunge pentru 3 rulouri.
Pune una din foi pe blatul de lucru, unge-o pe toată suprafața cu ulei de floarea soarelui și așează deasupra ei încă o foaie. Întinde la suprafață o treime din umplutura cu mere până aproape de margini. Începe să rulezi de pe latura lungă, nu foarte strâns, până când formezi un rulou. Sigilează capetele și așează ruloul pe o tavă tapetată cu hârtie de copt, cu partea netedă în sus.
Continuă cu celelate foi și restul de umplutură pentru a obține încă două rulouri.
Unge la suprafață cu ou bătut cu puțin lapte (sau apă) și coace plăcintele în cuptorul preîncălzit la 180C timp de 45-50 minute, până când sunt rumene la suprafață.
Scoate-le și lasă-le să se răcească de tot înainte să le tai.
Plăcinta asta e mai bună a doua zi. 🙂
Eh…nu poti trimite prin net mirosul de placinta ? Esti o eroina .Ca te incumeti la asa cazna. Cred ca Muntele aleaga ture duble sau triple, ca doar nu poti manca doar una , doua bucati .
Se poate fără ou in aluat? Sau aș putea să-l înlocuiesc cu ceva?
Mulțumesc.
Oul aduce umiditate și grăsimi în aluat. Cred că poți să pui în plus 50ml apă sau un amestec de 30ml apă + 20ml ulei. 🙂
Am facut asta seara reteta de aluat. Am pus o foaie si a iesit excelenta. Dar, pt. ca nu mi-a ajuns umplutura pt. cele 6 foi, am umplut doua cu un amestec de bacon, cascaval, ciperci, oua. Se pare ca e un aluat simplu, gustos, dar si foarte versatil. Multumesc pentru reteta.
Mă bucur că ți-a plăcut. Așa cum spui e un aluat versatil și se potrivește cu multe umpluturi, inclusiv cu cele sărate. 🙂
Oare se poate și congela aluatul?
Recunosc că nu am încercat până acum să congelez aluatul de la plăcinta asta, așa că nu pot spune cum se comportă după ce e scos de la congelator.