M-am întâlnit cu lipiile astea delicioase cu unt de foarte puțin timp și îmi pare rău că nu le-am știut mai devreme. Malawach au fost o descoperire extrem de gustoasă, adusă într-o zi acasă împreună cu alte bunătăți de la Grain Trip. Am devorat-o pe loc și dacă aș mai fi avut 2-3 le-aș fi mâncat cu aceeași poftă. Am aflat cum se cheamă exact de pe bonul de cumpărături și am început căutarea, fiindcă îmi era foarte clar că trebuie să am mai des în casă așa ceva.
Malawach e o lipie cu origini în bucătăria evreilor yemeniți din Israel. Seamănă cu o clătită groasă, dar gustul ei te va duce cu gândul la merdenele, deși nu are niciun pic de brânză în interior. Este irezistibilă tocmai prin straturile fine de aluat uns cu unt și ulei, coapte pe o tigaie încinsă sau în cuptor. E obișnuită la micul dejun cu miere, ouă fierte, roșii sau un sos picant cu ierburi.
Aluatul este foarte de simplu. Are nevoie doar de câteva ingrediente: făină, apă, sare și puțină drojdie. Gustul bunvine din untul topit și ușor caramelizat până aproape de beurre noisette, care dă lipiilor nu doar straturile fine de la interior, ci și o aromă de nucă coaptă.
Procedeul de împachetare pentru lipiile astea nu e foarte simplu, dar am încercat să fotografiez fiecare etapă a lui ca să îl poți face pas cu pas. 🙂
Malawach | Lipii cu unt
Ingrediente pentru 4-6 bucăți
- 400g făină (poți folosi făină albă obișnuită cu 10-11g proteină)
- ½ linguriță sare
- ¼ linguriță drojdie uscată
- 200ml apă călduță
- 60g unt (82% grăsime)
- 30ml ulei de floarea soarelui
+
- 3-4 linguri făină pentru presărat pe lipii
- 1 lingură ulei pentru uns bolul
Mod de preparare:
Amestecă într-un bol făina cu sarea și drojdia. Adaugă peste ele apa călduță (nu fierbinte) și frământă până când obții un aluat neted și elastic, care se dezlipește de pe pereții bolului.
Eu am frământat aluatul cu mixerul timp de 4-5 minute, cu cârligul pentru aluat, la viteză medie. Dar această etapă poate fi făcută și cu mâna. Frământarea va dura însă în jur de 10 minute.
Scoate aluatul format într-un bol uns cu ulei și lasă-l să se odihnească timp de 15 minute, acoperit cu un prosop.
Între timp, topește untul și lasă-l pe foc până când începe să fiarbă și se colorează puțin. Va avea un miros de nucă coaptă.
Ia untul de pe foc și adaugă în el uleiul. Amestecă bine și lasă deoparte.
După ce aluatul s-a odihnit împarte-l în 4 – 6 bucăți egale și formează din fiecare o bilă. Unge fiecare bucată de aluat cu unt topit, acoperă cu un prosop și mai lasă să stea alte 10 minute.
Pune la încins o tigaie din fontă (sau orice tigaie non-aderentă). Eu am folosit una cu diametrul 22cm. Se potrivește indiferent că ai împărțit aluatul în 4 sau 6 bucăți.
Lucrează cu fiecare bucată de aluat în parte.
Cum formezi lipiile malawach?
Întinde o bilă de aluat cu un sucitor într-un dreptunghi cât mai mare, fără să rupi foaia de aluat. Picură peste el din amestecul de unt topit cu ulei și întinde-l pe toată suprafața cu o pensulă de patiserie. Presară puțină făină pe toată suprafața.
Împachetează pe jumătate aluatul și presează bine marginile. Apoi întinde din nou într-un dreptunghi cât mai mare.
Stropește cu amestec de unt și ulei, întinde-l cu pensula și presară puțină făină. Apoi adună colțurile aluatului spre mijloc și împachetează ca un plic.
Strânge apoi ca să formezi o nouă bilă de aluat.
Așează bila cu partea cu capete strânse pe blatul de lucru și întinde din ea un disc cu diametrul puțin mai mic decât al tigăii în care o vei coace.
Coace lipia pe tigaia încinsă, pe foc mediu, întorcând de pe o parte pe alta după un minut, până când se rumenește frumos la suprafață. După a doua întoarcere poți să o mai ungi cu unt topit amestecat cu ulei.
Lipiile se pot coace și în cuptor, la 230C, așezate pe o hârtie de copt. Timp de 3-4 minute. Vor fi mai crocante la exterior, decât cele făcute în tigaie. Dintre cele două variante mie îmi plac cele în cuptor, dar mi se par mai ușor de manevrat și urmărit cele făcute în tigaia de fontă. În plus, cele făcute în tigaie seamănă mai mult la interior cu merdenelele.😉
Buna. Imi place mult ce faci.
Sugestie: pentru acuratete, ar fi bine sa folosesti gramajul la fiecare ingredient. “1/2 ligurita e sare” este atat de relativ. In principiu, la aluaturi se adauga 2% sare la 1 kg de faina ( in cazul asta inseamna 8 gr) Sistemul american cu lingurile si linguritele lor nu e ok. Multumesc mult. Succes.
Bună, Carmen,
Mulțumesc pentru sugestie.🙂 E adevărat că la aluaturi se poate folosi recomandarea procentelor în funcție de cantitatea de făină. Pentru cantități de sare cum e cea de aici, unde am folosit 4g, chiar și un cântar de bucătărie obișnuit poate arăta cu exactitate gramajul. În cazul drojdiei a fost în jur de 1g. Iar în cazul ei, fără un cântar de precizie e foarte greu de măsurat cantitatea corectă.
Dar voi ține cont pe viitor ca în cazul cantităților măsurabile ușor să scriu și varianta în grame.🙂
Ahh, mai este cineva innebunit dupa Malawach :D. Eu tot la Grain Trip le-am descoperit si tare mult imi plac. Voi incerca reteta, arata foarte bine! Multumim
Abia aștept să îmi spui cum au ieșit! 🙂