Galatopita a fost descoperire tare gustoasă. Nu știam despre ea, dar cum orice are foi fine de plăcintă îmi face cu ochiul, nu a fost greu să îmi rămână în minte niște imagini cu ea văzute undeva pe internet.
Galatopita e o plăcintă cu origini grecești, în care foile fine unse din belșug cu unt sunt umplute cu o cremă cu lapte și griș. Gândește-te la grișul cu lapte din copilărie, pus într-o formă mai frumoasă și mai șic, înconjurat de o crustă crocantă, desăvâșită la cuptor. E chiar mai bun decât ți-ai putea imagina.
Grecii o fac și cu, și fără foi fine de plăcintă. Și e ușor asemănătoare cu un galaktoboureko. Diferența dintre ele ar fi că un galaktoboureko e însiropat, și crema lui e mai moale. Iar foile de plăcintă îl acoperă în totalitate.
Am ales să mă țin de ghidajul rețetelor clasice pe care le-am găsit și studiat, așa că în cremă am pus pentru aromă coajă de lămâie, zahăr Bourbon și scorțișoară. Dar abia după ce am gustat mi-am dar seama ce combinații multe mai pot fi făcute pentru aromele din crema asta. Poți pune coajă de portocală, apă de trandafiri, extract de migdale, tonka, nucșoară. Iar în bordura făcută din foi fine de plăcintă în jurul acestei umpluturi poți ascunde miez de nucă sau fistic mărunțite.
Am gustat plăcinta asta și călduță, și rece. În ambele variante e foarte bună, dar pe placul meu a fost abia după ce a stat la frigider. Deasupra ei poți face un sos cu caise, poți picura miere, poți pune dulceață de vișine (așa cum puneam pe grișul cu lapte din copilărie) sau smochine coapte cu puțin zahăr brun și oțet balsamic la cuptor.
Sunt sigură că o voi repeta foarte curând pentru că tocmai ce mi-a deschis apetitul pentru și mai multă budincă de griș cu lapte.
Galatopita, plăcintă cu cremă de griș cu lapte
Ingrediente ( pentru o plăcintă cu diametrul 23cm):
- 1 litru lapte (de preferat 3,5% grăsime)
- 150g zahăr tos
- coaja de la 1 lămâie medie
- ¼ linguriță scorțișoară
- 1 plic zahăr vanilat Bourbon
- 2 ouă
- 2 gălbenușuri
- 20g amidon
- 120g griș
- 15g unt
Pentru foi
- 10 foi fine de plăcintă
- 75g unt (82% grăsime) topit
Pentru copt
- 1 ou
- 1 lingură zahăr tos
Mod de preparare:
Amestecă într-un bol ouăle, gălbenușurile, jumătate din zahăr și amidonul, până când se omogenizează. Lasă deoparte.
Într-o crăticioară încăpătoare, cu pereți dubli, pune laptele, restul de zahăr, coaja de lămâie, zahărul vanilat Bourbon și scorțișoara.
Încălzește pe foc mediu până când laptele e aproape să dea în clocot. Ia de pe foc și toarnă în fir subțire peste amestecul de gălbenuș, zahăr și amidon pregătit mai devreme. În același timp, amestecă continuu cu un tel.
Toarnă tot lichidul format înapoi în crăticioară.
Pune totul înapoi pe foc mediu și în timp ce amesteci cu telul toarnă încet grișul peste lichid.
Amestecă în continuare cu telul până când crema se îngroașă și începe să fiarbă. Lasă-o să fiarbă un minut, dar ai grijă să nu te arzi pentru că va bolborosi insistent. E important să amesteci în tot acest timp pentru a preveni prinderea cremei de baza crăticioarei.
Ia crăticioara de pe foc și încorporează untul în cremă.
Lasă totul deoparte și pregătește foile în tavă pentru copt.
ASAMBLARE
Ia o foaie fină de plăcintă și unge-o cu unt topit pe toată suprafața. Așează-o în tava pentru copt, astfel încât să acopere jumătate din suprafața tăvii iar restul să atârne peste margini.
Eu am folosit o tavă rotundă, cu pereți detașabili, cu diametrul 23cm.
Continuă cu încă o foaie de plăcintă unsă cu unt, suprapusă peste prima, astfel încât să acoperi toata suprafața tăvii. Continuă în același fel până când folosești toate cele 10 foi de plăcintă.
Toarnă acum în tavă, peste foile de plăcintă, crema pregătită. Nivelază bine cu o lingură.
Răsucește bucățile de foi de plăcintă care atârnă peste tavă, astfel încât să formezi din ele o bordură în jurul umpluturii. Unge bordura din foi cu unt topit.
Într-un bol mic bate cu o furculiță 1 ou, 1 lingură de apă și 1 lingură de zahăr tos. Toarnă acest amestec la suprafața plăcintei peste cremă și mișcă tava ușor pentru a-l întinde cât mai uniform.
Coace plăcinta în cuptorul preîncălzit la 170C, timp de 60-70 de minute, până când suprafața s-a rumenit frumos, iar crema se mai mișcă doar ușor în zona din centrul plăcintei.
Eu am folosit funcția convecție, căldură sus și jos, și am pus tava la mijlocul cuptorului. În ultimele 10 minute am folosit funcția convecție cu căldură doar de sus.
Scoate plăcinta din cuptor și lasă-o să se răcească în tavă timp de câteva ore. Îndepărtează pereții tăvii și apoi lasă să se răcească perfect. O poți felia și acum. Cât e călduță e moale și cremoasă. Mie mi se pare mai bună abia după ce stă câteva ore la rece, iar crema cu griș se întărește ca o budincă. E budinca de griș cu lapte a copilăriei, cu acel gust abia sesizabil de scorțișoară, pe care o poți mânca lângă o linguriță de dulceață de vișine sau coacăze negre.
Îți las aici și un video cu pașii rețetei. ❤️ 🙂