În weekend am trăit în bucătărie senzația de puls mărit și valuri de căldură la fel cu cele pe care ți le dă alergarea pe bandă. Mi s-a întâmplat să greșesc proporții și să stric un glasaj. Un glasaj pe care l-am făcut de zeci de ori până acum și pe care îl știu pe de rost. Dar nu de aici am rămas fără aer. M-am încăpățânat să merg cu el mai departe și aproape că era să distrug un tort frumos. Un tort ale cărui elemente le tot încerc și testez de câteva săptămâni și pentru care nu găsesc încă finalul apoteotic al decorului și nici al punerii în scenă. Așa că tortul ăsta va mai sta pentru o vreme în caietul meu mov cu idei, până când voi trece cu totul peste eșecul ăsta. E un moment bun să strâng niște concluzii după suficientele greșeli pe care le-am mai făcut în ultimii ani.
Pe unele am reușit să le aranjez din mers. (Acolo unde s-a putut.) Pe altele le-am aruncat direct la gunoi. După unele am plâns. (Cu sughițuri.) Pentru altele am râs pentru că nici mie nu îmi venea să cred că am reușit să fac o asemenea prostie. (Mi se întâmplă la rețete dintre cele mai simple sau în situații fără stres.)
Când greșesc? Mai ales atunci când mă grăbesc sau când sunt nervoasă. Și uneori sunt. Iar în momentele astea greșesc mai mult și mai grav.
N-o să contorizez aici de câte ori am ars prea tare caramelul. Sau am făcut un lipici în loc de sirop fierbinte pentru bezea. Ori am scăpat ouă pe jos. Am câteva mult mai drăguțe de atât.
Checul sugar free. – S-a întâmplat când am avut de testat în laborator o rețetă de chec cu lămâie și afine. A ieșit chiar arătos, doar că în final s-a dovedit a fi doar o mică omlețică acră. Uitasem să pun zahărul. Care nu era deloc puțin.
O sută dintr-o lovitură – Într-un moment de neatenție și neprogramare a timer-ului, m-am trezit că mi-a fost deschisă ușa cuptorului. Mi-au murit, la propriu, 100 de choux-uri.
O tavă lipsă – Și tot din grabă și neatenție, în loc de 4 tăvi cu biscuiți am scos din cuptor doar 3. M-am tot întrebat de ce nu mi-a ajuns aluatul și unde o fi tava lipsă. Se făcuse scrum între timp. În cuptor.
Tortul cu peripeții de ziua lui – Am mai povestit despre asta aici. Chiar și acum după mai bine de o jumătate de an, tot mă întreb ce a fost în capul meu când n-am prins inelul de tort în jurul tortului. Tot bavaroise-ul cu pepene s-a scurs pe jos în drum spre frigider.
Astea sunt cele de care îmi aduc aminte încă și poate cele din care am învățat cel mai mult. Fie că m-am organizat mai bine, fie că am fost mai atentă, fie că m-am hotarât ca multi tasking-ul să se limiteze la maxim două activități și două mixere în funcțiune în același timp, fie prin prisma asumării. Am învățat să trec mai repede peste întrebările: de ce mie? și să caut soluția pentru: eu cum repar asta acum?
Și am mai descoperit ceva. Că poate una dintre cele mai bune părți ale cofetăriei stă fix în regulile ei stricte și în rețetele cu gramaje exacte. Iar asta te salvează. Fiindcă e puțin mai greu să greșești fără să îți dai seama și pe unde ai dat-o în bară. Adică, dacă glasajul ăla arată prea lichid și recapitulezi ce ai pus în oală te vei prinde (așa cum am făcut eu) că ai pus prea puțină ciocolată acolo. Și dacă mai ai habar și de câteva secrete din spatele chimiei ce are loc când coci o prăjitură, atunci în 90% din cazuri pricepi și ce nu a mers bine în rețeta ta.
Foto: Ionela Stoica – Pupile Gustative– pentru rețeta de brownie ciocolatos.
