Oricine a pus măcar o dată mâna pe o oală și un cuțit (sau pe un tel și un sucitor, în cazul meu) poate vorbi despre eșecuri în bucătărie. Nu cred să fie cineva care să nu fi uitat de oale pe foc, căruia să nu i se fi făcut scrum carnea sau apa de la legumele puse la fiert să nu fi secat, fiindcă ochii și gândul erau în altă parte.
Am o listă destul de lungă de eșecuri pe care le-am bifat până acum: și acasă, și în laborator. Dar cred că fiecare a avut rostul lui și din fiecare am învățat ceva. (Ce-i drept, the hard way!) Am ars blaturi pe care nu le-am putut repara nici cu cuțitul, am distrus bezele fiindcă le-am grăbit coacerea, am distrus ciocolată scump pe care n-am mai reușit să o temperez, am bătut prea mult frișcă pe care aproape că am transformat-o în unt, am pus prea mult colorant în macarons și au rezultat unii care te albăstreau pe dinți și pe limbă, am uitat să pun zahărul într-o prăjitură și au rezultat un fel de omlete cu lămâie în loc de checuri, și cel mai recent am uitat să pun ouă. Motivele greșelilor sunt diverse. De multe ori fiindcă fac zece lucruri deodată sau pentru că pur și simplu mă las dusă de val și nu-s atentă.
Revenind la minunatele cupcakes, acestea au fost la un pas să nu se întâmple deloc. Fiindcă atunci când mă ia entuziasmul pe dianinte și vreau să fac rețete din cap, fără cărți și fără să pun nimic pe hârtie, se întâmplă să uit ceva. Și am uitat și acum: 2 ouă. Esențiale în rețetă, fiindcă la prima tură de cupcakes m-am ales cu niște pâinici dulci, ușor crescute, dar fără aspect comercial. A fost și mai rău fiindcă mi-a dat seama abia după două ore (timp în care am răsucit problema pe toate părțile), unde am greșit. Am luat-o de la capăt cu tot cu cele două ouă incluse și rezultatul a fost complet diferit.
Cupcakes cu lime și zmeură
Ingrediente pentru 12 cupcakes
- 115g unt moale
- 180g zahăr
- 1 plic zahăr vanilat Bourbon
- coaja de la ½ lime
- 2 ouă
- 190g făină
- 1 linguriță praf de copt
- ½ linguriță bicarbonat
- sucul de la 1 lime
- 75ml smântână lichidă pentru frișcă
- zmeură proaspăta / congelată
Pentru cremă (cheese buttercream)
- 100g unt
- 250g zahăr pudră
- 200g cremă de brânză
- coaja de la ½ lime
Decor: zmeură proaspătă
Mod de preparare:
Freacă untul moale (lăsat la temperatura camerei în jur de 30 de minute) cu coaja de lime, zahărul tos și zahărul Bourbon până când tot amestecul devine cremos. Adaugă ouăle, pe rând, încorporându-l pe fiecare în parte.
Într-un bol separat amestecă făina, praful de copt și bicarbonatul. Toarnă jumătate din acest amestec în bolul cu unt și ouă, încorporează, apoi adaugă smântâna lichidă și apoi restul de făină. Încorporează totul bine, iar la final pune și sucul stors de la lime. Amestecă până când se omogenizează în aluat.
Împarte aluatul într-o tavă de 12 brioșe pregătită cu hârtiuțe speciale. Înainte să pui la cuptor înfige în fiecare brioșă câte o zmeură (proaspăta sau congelată).
Coace brioșele în cuptorul preîncălzit la 180C, timp de 20-25 minute sau până când o scobitoare înfiptă în ele iese curată.
Lasa-le să se răcească complet pe un grătar și, între timp, pregătește crema.
Freacă untul cu zahărul pudră până când zahărul se dizolvă și amestecul este spumos. Adaugă coaja de lime și crema de brânză, câte o lingură, pe rând. Poți ține crema la frigider până la momentul decorării.
***Va ieși mai multă decât ai tu nevoie pentru 12 cupcakes, dar crema asta va deveni rapid un hit în casă și o vei mânca pe biscuiți, la ceai.
Când brioșele s-au răcit sunt gata să fie transformate în cupcakes. Pune crema într-un poș de patiserie cu un șpriț floare și ornează cu el fiecare brioșă în parte. Pe fiecare mai pune câte o zmeură. Enjoy! 🙂