Am visat la Budapesta de prin 2010. De când am scris despre orașul ăsta pentru revista de bord a unei companii aeriene, ghidându-mă din poze și documentându-mă pe internet. Din pozele alea m-am îndrăgostit de ea și de Dunărea ei, de clădirile frumoase și de străzile pe care mă dădusem pe Google Maps. Și am tot vrut să merg să o văd, dar până acum nu s-a împlinit visul. Prima întâlnire a fost așa cum mi-am închipuit-o, cu tot frigul pe care l-am simțit în cel mai rece weekend din iarna asta.
Budapesta are ceva imperial, rămas de pe vremea austro-ungarilor, are culoare și e plină de turiști. Sunt bucățele din ea, pe străzi ascunse în orașul vechi, care mi-au adus aminte de Brașov și Sibiu și cred că m-am simțit un pic ca acasă. M-aș mai duce, măcar de câteva ori, ca să îi descopăr și jumătatea de peste Dunăre, să îi trec toate podurile, să văd Insula Margareta și termele, să mă plimb cu vaporul și să simt că mă bate soarele în cap pe faleză.
De data asta a fost pe fugă, într-o căutare minunată a mâncării ungurești, dar mi-ar plăcea să o văd și în tihnă, în zile mai calde.
Ce-am văzut / făcut și mi-a plăcut teribil de mult în Budapesta?
1. Cina la o stea Michelin la Costes Downtown. Care mi-a schimbat câteva repere, m-a lăsat cu mintea mai deschisă și mi-a arătat un alt fel de experiență culinară. O dată în viață, în funcție de buget și plăceri, treaba asta trebuie încercată. Budapesta are 4 restaurante în categoria o stea Michelin. Costes Downtown e cel mai ieftin și, deși meniul depășește bugetul unei mese obișnuite, nu îmi pare rău de niciun cent lăsat acolo. Cred că nu am zâmbit niciodată atât de mult într-un restaurant cât am zâmbit la ei. Iar cel mai plăcut a fost că ne-am simțit în centrul atenției, deși nu eram singurii din local și toată lumea primea același tratament elegant și extrem de corect. Am plătit un meniu cu 4 feluri și am gustat în total 8 (jumătate venite din partea casei). Bucuriile mele cele mai mari au fost pâinea de casă cu unt caramelizat și cimbru și un intermezzo dulce dintr-o budincă de orez, sorbet de litchi și un sos de cocos. Deserturile au fost impecabile, iar vinurile potrivite cu fiecare fel de mâncare au fost o bucurie în plus.
2. Dobos Cake la Cafeneaua Gerbeaud. N-am crezut că pot să mă satur doar cu desert la micul dejun până la ei. Cafeneaua asta are o poveste veche, care începe înainte de secolul XX. E un loc unde se simte istoria de cum intri pe ușă și dai de o cafenea-salon, cu oglinzi și lustre grele. Am mers acolo pentru cafea, dar am rămas cu ochii la deserturile din vitrine, așa că micul dejun s-a transformat într-un bufet dulce. Doboș-ul lor e impecabil, iar crusta de caramel te îndeamnă să cauți și ultima bucățică lipită de farfurie. Am încercat și Esterhazy Torte și o tartă modernă (fără gluten și fără lactoză), dar dintre toate Tortul Doboș s-a lipit de inima mea.
3.Promenada Dunării. Dacă ar fi fost vreo 10 grade în plus în aer, cred că m-aș fi bucurat pe deplin de priveliște și de locul ăsta. Plimbarea pe malul Dunării (setându-ți în cap ca reper următorul pod), e minunată. Cu tot frigul din lume tot am stat cuminte pe o bucată de beton să privesc clădirea Parlamentului pe malul celălalt. Dar de departe locul care mi-a dat cei mai mulți fiori reci e cel al Pantofilor de pe promenadă – memorialul dedicat victimelor Holocaustului.
4. Gulașul. L-am gustat în trei locuri diferite și de fiecare dată m-a surprins plăcut și mai tare decât cel anterior. Gulașul de la Budapesta n-are nicio treabă cu ce am mâncat în localurile de la noi sub denumirea asta. Al lor e parcă mai parfumat și mai aromat de la boiaua de ardei. Și cum am avut parte de zile foarte reci, gulașul fierbinte m-a uns pe suflet și pe gât.
5. Castelul Vajdahunyad. Eu i-am zis în capul meu castelul zânelor, fiindcă mi s-a părut mic și delicat. În fața lui, iarna, e patinoar. Iar vara am citit că te poți da cu barca pe lacul artificial. Castelul cu pricina e la marginea celui mai mare parc din oraș (cândva domeniu regal de vânătoare). O parte din el seamănă teribil cu Castelul Corvinilor din Hunedoara. Ideea e că nu e doar un castel, ci un complex întreg de clădiri care pare că nu au nicio legătură între ele, dar despre care am aflat că reprezintă fiecare în parte un stil de arhitectură care a marcat de-a lungul timpului, Ungaria.
6. Cafeaua de la Espresso Embassy. Bună, aromată și caldă în cea mai rece dimineață pe care am prins-o în Budapesta. Din toate locurile pe unde am băut cafea la prima oră, aici mi-a plăcut cel mai tare.
7. Vederi de sus. Prima e din roata mare. E locul peste care am dat aproape în fiecare zi, fiindcă e în centrul orașului și ca turist nu prea ai cum să îl ocolești. Cea de-a doua e de pe Dealul Castelui din Buda, de unde am privit orașul înainte de plecare.
8. Lacătele iubirii. Nu e Budapesta chiar un mic Paris, dar lacătele astea prinse de îndrăgostiți pe Podul cu Lanțuri și pe gardul care înconjoară un copac în piața centrală a orașului (Piața Elisabeta lângă stația Deak Ferenc) sunt fascinante. Cele mai multe au pe ele scrise doar două nume și o dată. Dar pe altele am văzut scrijelite mesaje întregi.
9. Linia galbenă de metrou. Până și trenurile care circulă pe linia asta sunt galbene. Iar stațiile sunt mici, pavate cu un mozaic mărunt, cu placaje din lemn și băncuțe frumoase. Abia după ce am ajuns acasă am citit că este una dintre cele mai vechi linii de metrou din Europa. De fapt, după cea din Londra, este prima din Europa continentală și a fost pusă în funcțiune în 1896.
La toate astea ar mai fi de adăugat croissantele de la A Table 1, supa marocană de miel de la Mazel Tov, sosul cu coacăze negre și paprika pus lângă puiul rotisat de la Fuego, cartofii la cuptor de la Stand25 Bisztro, și frumoasa Piață Centrală.
***Înainte să plec am recitit articolul scris acum 8 ani pentru revista despre care ziceam la început. Și se pare că mă pricep de minune la descris lumea din poze. 🙂 Totul s-a potrivit aproape perfect și în realitate.
