Rețeta asta de brownie cu trei feluri de ciocolată e un fel de regina prăjiturilor pentru cei care iubesc deserturile ciocolatoase. Nu cred să fi gustat una mai bună, mai densă și mai moale decât cea de aici. Și promit că își va plăcea atât de tare încât o să o tot repeți în timp. Aproape că uitasem de ea până să dau peste notițele de la Masterclassul Ninei Tarasova, pe care am cunoscut-o acum aproape 4 ani. I-am admirat mult creațiile de pastry chef și m-am bucurat să pot merge la un masterclass susținut de ea. Am descoperit nu doar un super profesionist, ci și un super om foarte deschis, de la care am învățat mult în cele câteva zile de curs.
Rețeta asta am iubit-o de când gustat-o prima oară și poate fi adaptată ușor în funcție de ce tip de nuci ai în casă sau câte tipuri de ciocolată ai în cămară. E păcat însă să nu o încerci cu acest mix de trei tipuri de ciocolată care se topesc în timpul coacerii și umplu miezul moale al prăjiturii cu mici punguțe cu ciocolată lichidă.
Dacă nu ai alune de pădure sau migdale, poți folosi nuci obișnuite, nuci pecan, poate chiar și arahide cu condiția să fie coapte și nesărate.
În rețeta originală există și o cantitate impresionantă de dulche de leche pe care să o torni la suprafață și să marmorezi cu ea prăjitura. Eu am renunțat la acest ingredient pentru că ar fi rezultat un brownie mult prea dulce pentru gustul meu.
Brownie cu 3 feluri de ciocolată
rețetă adaptată de la Nina Tarasova
Ingrediente (pentru 9-12 bucăți/ o tavă 26x26cm):
- 70g unt
- 250g ciocolată neagră (70% cacao)
- 45g făină
- ½ pliculeț (5g) praf de copt
- 35g cacao
- un praf de sare
- 3 ouă
- 200g zahăr
- 35ml ulei de floarea soarelui
- 85ml smântână lichidă pentru frișcă
- 85g ciocolată albă tocată bucăți
- 85g ciocolată albă cu caramel (sau ciocolată cu lapte)
- 50g alune de pădure coapte
- 50g migdale coapte (sau fulgi de migdale)
Mod de preparare:
Topește ciocolata neagră la bain-marie. Topește și untul într-o crăticioară, apoi amestecă-le și omogenizează bine.
Cerne făina împreună cu cacaua, praful de copt și un praf de sare într-un bol.
Într-un alt bol mai mare, bate cu telul zahărul și ouăle până când amestecul de omogenizează. Nu e nevoie să bați ouăle spumă. Adaugă peste ele uleiul și smântâna lichidă, apoi mixul de ciocolată și unt. Amestecă bine cu un tel până când totul se omogenizează.
Toarnă ingredientele uscate cernute mai devreme peste ingredientele umede din bol. Încorporează-le cu o spatulă din silicon. Adaugă cele două tipuri de ciocolată (albă și cu caramel) tocate bucăți, apoi alunele și migdalele tocate în bucăți. Amestecă pentru a le încorpora.
Toarnă aluatul de brownie într-o tavă cu dimensiunile 26 x 26 cm , tapetată înainte cu hârtie de copt. Nivelează bine.
Coace brownie la 180C, cuptor cu ventilație, timp de aproximativ 30-35 de minute. Mijlocul ei trebuie să fie încă umed și după scurgerea acestui timp, dar nu lichid.
Scoate brownie din cuptor și lasă-o să se răcorească în tavă timp de 10 minute, apoi scoate-o pe un gratar să se răcească de tot înainte să o tai în bucăți.
Brownie se păstrează foarte bine într-o cutie cu capac la temperatura camerei timp de 2-3 zile sau în frigider, timp de 1 săptămână.
Dacă vrei să încerci și alte rețete de brownie, îți las mai jos două dintre preferatele mele:
Intrebare: daca nu am cuptor cu ventilatie, care sunt timpul si tempemperatura de copt? multumesc! <3
Bună, Aida! În cazul în care cuptorul nu are ventilație temperatura trebuie setată tot la 180C, dar va dura puțin mai mult coacerea. Poți verifica începând cu minutul 35 consistența brownie-ului. Trebuie să fie umed la mijloc, dar nu lichid dacă îl înțepi cu o scobitoare. De asemenea, timpul de coacere poate varia dacă folosești o tavă mai întinsă decât cea folosită de mine. Eu am folosit una de 26x26cm. Dacă vei folosi una de 30x20cm, brownie nu va ieși așa înalt și atunci estimez că timpul de coacere e în jur de 25 de minute. 🙂
Buna, Alina! Mi se pare foarte putina faina, doar 45 gr. E corect?
Bună, Luiza! Da, e corectă cantitatea de făină. Textura acestui brownie e mult mai moale și mai umedă decât la alte rețete similare, nu va fi pufoasă, ci densă. Pe lângă făină mai e și cacao în compoziție și e adăugat și praf de copt care să ajute la coacere. În plus, aluatul e legat și de cele 3 ouă și de zahăr. 🙂
Multumesc! O sa o incerc si eu!